Omul de afaceri Florea Diaconu a ieșit din compania de construcții Delta ACM 93, acțiunile sale fiind preluate de trei firme diferite, dintre care una deținută de Primăria Sectorului
Promateris (PPL) a anunțat joi seară că Paval Holding au intrat în acționariatul companiei prin achiziția a 24% de la omul de afaceri Florin Pogonaru și de la Tudor Georgescu, CEO-ul
Vitalis Consulting cuprinde managementul unor proiecte precum Globalworth Tower, fosta Bucharest One, The Bridge I și II (acesta din urmă în desfășurare), The Light pentru Pumac SA
COMPANIA Florea Grup deținută de frații David și Marcel Florea din Alba Iulia, cu activități în special în domeniul construcțiilor, mizează în acest an pe o creștere cu 25% a afacerilor
Vlad Florea, CEO Trend Furniture, spune că piața HoReCa este foarte volatilă, în timp ce proprietarii de restaurante cu experiență reușesc să vină în piață cu noi concepte care atrag
Anterior, în decembrie 2018, proprietarii terenurilor de la acea vreme (Virginica Dumitrescu, S.C. Ciad S.A, Sorin Crețeanu, Birisu Maria-Magdalena, S.C. Metav S.A., S.C.
Ioan Iacob Floria, Chief Financial Officer (CFO) în cardul Aramis Invest din Baia Mare, cel mai mare producător de mobilă din România, spune că mediul în care se fac afaceri în România
și o serie de mari orașe din țară, precum Timișoara, Iași, Cluj, Sibiu sau Constanța, pot fi “vizitate” de câteva săptămâni prin aplicația Google Maps și de la un unghi de 45 de grade
Suedezii de la Skanska ar putea pune punct prezenței active pe piața de dezvoltări imobiliare din România după ce au semnat vânzarea clădirii Equilibrium 2 către fondul maghiar de...