Parteneriatul nostru cu Accor pentru dezvoltarea Swissôtel Budapest Lagoon este un exemplu al acestui angajament, combinând expertiza noastră locală cu standardelede neegalat ale Accor
Acest pas ne aduce mai aproape de deschiderea magazinului Pallady și de planurile noastre de dezvoltare în România“ spune Cas Lachaert, Store Manager IKEA Pallady.
Neomar nu precizează numele companiilor care se regăsesc printre cei mai mari exportatori, însă, potrivit datelor ZF, cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este Casa Noastră,
Veka are în România doar activități de distribuție către o rețea de 180 de parteneri, între care se regăsesc businessuri precum Casa Noastră (deținut de Ștefan Cherciu) și Optimedia
„Anul 2020 a fost cel mai bun an din istoria companiei“, spunea la începutul lui 2021 Ștefan Cherciu, proprietarul Casa Noastră, tot producător de tâmplărie, care a reușit anul trecut
În acest context, ei vor amâna renovarea sau construcția de case noi, ceea ce va duce la blocarea pieței pe segmentul învelitorilor metalice pentru acoperișuri.
Ea consolidează atât capacitatea noastră de a furniza rapid soluții moderne, cât și angajamentul nostru pe termen lung față de durabilitate și inovare”, a declarat Dr.