Impact mai are 100 de apartamente în Greenfield
Cel mai mare proiect de locuințe dezvoltat până în prezent în Băneasa este ansamblul Greenfield realizat de compania Impact,
Toni Teau, 44 de ani, este noul director general și membru în Consiliul de Administrație al Lasselsberger SA și Sanex SA, subsidiarele locale ale grupului austriac producător de plăci
Grupul german de familie STIHL Group a inaugurat prima sa unitate de producție dedicată exclusiv echipamentelor pe acumulatori, la Oradea, în urma unei investiții de 125 milioane de
Compania a intermediat în prima jumătate a anului închirierea a 10.600 mp de spații de birouri, cele mai mari contracte fiind semnate cu cei de la Wipro, care au contractat 4.000 mp
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a atribuit contractul pentru construcția primilor 3, kilometri ai autostrăzii București-Ploiești unei asocieri formate
circulației pe autostrada București-Ploiești, tronsonul dintre centura Capitalei și cea de vest a Ploieștiului, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a semnat contractul
Primăria Capitalei caută consultanți pentru evaluarea construcției Cathedral Plaza, contractul estimat la 1 milion de lei, plus TVA, vizând inclusiv stabilirea modalităților de “desființare