Ne bucurăm să-l avem pe Elena și pe Bogdan alături de noi și suntem convinși că obiectivele noastre de expansiune vor fi atinse împreună cu toată echipa noastră”, explică Adi Steiner
În nord-vestul Timișoarei 320 de case și 400 de apartamente, un nou proiect, cu școală, supermarket și sperăm să finalizăm actele pentru un cartier de 600 de case în nordul Bucureștiului
Parcă apărute de nicăieri, în București și localitățile din împrejurimi au fost ridicate și livrate aproape 3.500 de apartamente și case în prima jumătate a acestui an, în creștere
Nerva Traian până la intersecția cu bulevardul Goga, apoi la dreapta și tot la dreapta, granița asta nevăzută cu ochiul liber, dar covârșitor de importantă când negociezi prețul unei case
branduri locale în piața de profil, apreciază că în București sunt în prezent spații de birouri neocupate cu o suprafață închiriabilă de peste 600.000 de metri pătrați în clădiri de clasa