„Am accelerat ritmul de dezvoltare pentru mobile, servicii, concepte de magazin și parteneriate și avem multe inovații interesante în curs de implementare”, spune Thierry Garnier, CEO
Această evoluție s-a reflectat pe de-o parte, în integrarea de către dezvoltatorii de centre comerciale a unor concepte de spații socio-culturale în schemele de retail, iar pe de altă
Alex Printz recomandă un proces de selecție atent, aproape ca un audit, pornind de la prezența online și terminând cu recomandările, experiența concretă în zonă și cunoașterea nuanțată
unui „parc cu căprioare“ pe acel teren, iar la începutul celui de-al doilea mandat terenul a căpătat destinația unui „mall cultural“, care ar fi urmat să cuprindă două săli de concerte
„În familii au apărut surse importante de economisire, deoarece au dispărut elemente importante de consum, precum concedii, spectacole, concerte, nunți, botezuri.
să dezvolte un proiect mixt, atât rezidențial cât și de birouri, proiect care va fi printre cele mai mari din România după ce va fi realizat, însă momentan nu există încă o dată concretă
În perioada următoare creșterea pieței va depinde în special de investițiile publice, însă, din păcate, momentan nu avem semnale concrete în acest sens.
Ploiești drumul camioanelor este blocat, singura alternativă fiind DN1 spre Brașov, care este îngust, cu multe viraje și greu de parcurs, în timp ce pe Valea Oltului există planuri concrete
faptul că un oraș poate atrage astfel de investiții, chiar dacă nu se află pe „radarul“ marilor investitori instituționali, cum sunt fondurile de investiții, dacă vin cu propuneri concrete