unul dintre principalii constructori de pe piața locală, fiind implicată în construcția tronsonului de autostradă Moara Vlăsiei – Ploiești, în consorțiu cu firmele PA & CO
România, devenind astfel cel mai mare proprietar de centre comerciale din Oradea.
”Interesul pentru achiziția Oradea Plaza a fost semnificativ atât din partea investitorilor internaționali
În prezent, compania gestionează mandate exclusive și co-exclusive de vânzare a unor proprietăți cu o valoare de piață de peste 100 de milioane de euro.
proiectului, Campus 6.1, vândută către austriecii de la CA Immo, au închiriat deja birouri cei de la London Stock Exchange (3.000 mp) GEFCO România, Spaces, specialist în soluții de co-working
Pe baza sa, vom putea ajunge cu capitalul social până la 100 de milioane de euro și la capitaluri proprii de peste 200 de milioane de euro”, spune Victor Căpitanu, co-fondator One United
a mai declarat Tudor Popp în cadrul conferinței:
Tot real estate-ul se duce în direcția ospitalității, toate serviciile din real estate se modifică, iar în industria noastră de co-working
În momenul de față, Coresi Business Campus găzduiește peste 30 de companii naționale și internaționale, în cadrul cărora lucrează peste 5.500 de angajați.
închiriabilă de 12.000 de metri pătrați, o componentă rezidențială cu 236 de apartamente, o clădire veche de 200 de ani recondiționată de dezvoltator pentru a găzdui un restaurant, spatii de co-working