2009, într-un singur an, mai mult de 20 de miliarde de euro din PIB, iar economia abia în acest an ar putea reveni la nivelul din 2008 ca valoare (140 mld. euro), dar într-o altă structură
De asemenea, în paralel, mai construim structura prefabricată pentru extinderea fabricii Bosch de la Jucu, centrul logistic KHD tot în Jucu, parcul logistic Transilvania Construcții
Pe elemente de structură, la două luni, lucrările de construcții noi au crescut cu 2,7% (brut), cele de reparații capitale au scăzut cu 19,7%, în vreme ce lucrările de întreținere s-au
Acest lucru este susținut și de anumite elemente favorabile legate de structura cererii, cum ar fi ponderea ridicată a cererilor noi din primul trimestru, precum și a spațiilor de producție
Aceasta ar fi cea de-a doua achiziție pe care o face Eden Capital, după ce în a doua parte a anului trecut a cumpărat structura unui proiect rezidențial demarat de grecii de la Global
Cel mai important proiect finalizat anul trecut de compania din Reghin a fost dezvoltarea colecției de PAL melaminat cu încă 20 de decoruri și 3 noi structuri.
Luând în calcul structura pe grupele de vârstă a respondenților, 1 din 3 tineri (18-34 ani) vrea o locuință într-o clădire nouă (casă nouă sau apartament în bloc nou), spre deosebire