Potrivit lui Brasla, 40% din faza a doua este deja contractată, iar cererea este susținută în principal de tineri cu venituri combinate de peste 3.500 euro lunar.
Munca in sistem de lucru remote a fost un alt factor important care a generat posibilitatea relocarii din centru catre periferie, mai ales a familiilor tinere, care nu mai sunt legate
de birouri sunt traficul și segmentul de piață, deoarece zona de corporate este publicul nostru țintă din punctul de vedere al vârstei, al dorințelor clienților, care sunt oameni tineri
și încă se dezvoltă clădiri de birouri în zonă, ceea ce poate aduce cerere foarte mare“, spune Stelian, care adaugă că în general cei care au cumpărat locuințe în ansamblu sunt tineri
Putini mai au de gand sa se intoarca, mai ales daca sunt tineri. Cei care au plecat deja si isi fac un rost acolo, nu prea mai vor sa auda de repatriere.
agresiv în promovare.“
Pe de altă parte, reprezentantul Premier Estate Management spune că programul Prima Casă a fost esențial în dezvoltarea pieței imobiliare și a ajutat mulți tineri
pentru piața românească și pentru export.
”Pentru Mobexpert, anul 2024 a adus o ușoară accelerare a consumului în ultimele luni, în special în orașele mari și în rândul clienților tineri
Coldwell Banker România intermediază circa 2.500 de apartamente noi pe an, circa 25% din piață, cumpărătorii fiind fie familii tinere, fără copii, care caută locuințe cu două camere
Locuințele vizează familii tinere sau cu copii, cu unități de două și trei camere, finisaje de bună calitate și dotări moderne, „fără a intra în zona de luxury ca în proiectele anterioare