Clădirea Tandem este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp, și din construcții având o suprafață construită la sol de 2.030 mp, care include o clădire de birouri
Complexul rezidențial se va numi GViTown și este dezvoltat în parteneriat cu firma Real-Sol, controlată de Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC, care
În aceste categorii se încadrează firme precum Cotroceni Park SA, proprietarul mallului AFI Palace Cotroceni, dezvoltatorii imobiliari Anchor Grup, Conarg Real Estate și Ibiza Sol,
Astfel, ansamblul rezidențial GViTown, dezvoltat de Gindi Group în parteneriat cu Real-Sol, lansat în primăvara anului 2015, a finalizat și livrat primele două etape ale proiectului
În plus, am fost nevoiți să ne repliem și să aliniem prețurile produselor noastre aplicând o majorare care să acopere cel puțin parțial creșterile tarifelor pentru utilități și materii
Printre cei mai importanți proprietari de imobile istorice în România se numără statul român prin RAPPS, Academia Română, bisericile, moștenitorii marilor familii aristocratice