Astfel, pe lângă activitatea în construcții, Daniel Guzu mai controlează și compania Natura SRL, care deține brandul de cidru Ana are și cel de vinuri Casa Panciu.
Astfel, pe lângă activitatea în construcții, Daniel Guzu mai controlează și compania Natura SRL, care deține brandul de cidru „Ana are” și cel de vinuri „Casa Panciu”.
al BCR, Banca Comercială Română (BCR) a încheiat transferul de proprietate al clădirii istorice Palatul Oscar Maugsch din Piața Universului către Project Regina Elisabeta Bucharest SRL
semnat anul trecut în luna august, de către reprezentanții societății ADLO SA (administratorul parcului industrial Eurobusiness Oradea), respectiv reprezentanții societății Atnom SRL
Plast și Sosim Trans au început deja construcția, urmând ca și celelalte două să înceapă din primăvară.“
Parcul industrial este administrat de compania Parc Industrial Câmpia Turzii SRL
În România, activitatea WDP este gestionată prin intermediul companiei Warehouses De Pauw România Srl (fosta WDP Development Ro), cu afaceri de peste 100 de milioane de lei (peste 21
Alu Menziken, companie membră a grupului Montana, fondat de antreprenorul austriac Michael Tojner, preluat anul trecut de de grupul chinezesc Inner Mongolia Mengtai Group Co., Ltd,