estate-ul este ca o sinusoidă, acum suntem la începutul unei urcări”, a arătat Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC și care acum controlează firma Real-Sol
Alte 44 sunt ceva mai „tinere“, cu „vârste“ cuprinse între 25 și 40 de ani. Așa arată datele transmise de Societatea de Transport București la solicitarea ZF.
proces de reindustrializare este cel de facilitator, cu rol de creator de context și de mediu legislativ, care să permită antreprenorilor să facă reindustrializare.“
Generațiile tinere
Atfel, schimbarea generațională și flexibilitatea mai mare la locul de muncă urmărită în special de anumiți tineri vor duce măcar la amânarea deciziei de a cumpăra o locuință, potrivit
Prin intermediul stației locale de radioamplificare se puteau transmite emisiuni realizate în studio concepute și prezentate de colaboratori tineri, studenți în București“, se mai arată
Investim în tineri, încercăm să-i specializăm în cadrul departamentelor unde considerăm că pot aduce plusvaloare în viitor și ținând cont de caracterul și personalitatea fiecăruia.
plătească peste 500 de euro pe lună pentru proximitatea față de universități, centre de business sau rețele de transport. în schimb, cartierele periferice rămân preferate de familiile tinere
175 de angajați și joburi disponibile pentru muncitori calificați în meseriile de bază aferente procesului de producție (sudori, electricieni, mecanici, fierari), dar și pentru tineri
În domenii așa cum sunt IT-ul și call-centerele, unde lucrează mulți tineri, companiile au creat locuri în clădirile de birouri în care angajații să se destindă timp de jumătate de