În apropierea acestei proprietăți, mai spune el, One a cumpărat, de asemenea, în luna decembrie a anului trecut, o structură abandonată, un hotel nefinalizat pe care îl va aduce la
Arădenii au construit și structura primei clădiri din proiectul The Office, dezvoltat la Cluj-Napoca de fondul de investiții New Europe Property Investments (NEPI) și de antreprenorul
Cel mai important proiect finalizat anul trecut de compania din Reghin a fost dezvoltarea colecției de PAL melaminat cu încă 20 de decoruri și 3 noi structuri.
Aceste structuri ale distribuției veniturilor duc la umflarea rapidă a prețurilor pe active, în special pe imobiliare, pentru că ai o cerere consistentă pe termen scurt, capabilă să
Pe primul trimestru, pe elemente de structură au avut loc creșteri, ca serie brută, în lucrările de întreținere și reparații curente cu 75,7%, lucrările de reparații capitale cu 51,9%
Cu toate acestea, investitorii continuă să se implice în proiecte imobiliare în baza unor structuri de tranzacție diferite (joint ventures pentru proiecte în curs de dezvoltare, sale
decorațiunilor interioare.“
Ca urmare, în prezent, grupul SN Deco deține zece companii achiziționate pe parcursul celor 16 ani de activitate (începând cu 2002), grupul ajungând astfel la structura
Christophe Dridi, președintele Automobile Dacia, declara în cadrul unui interviu acordat ZF faptul că încă din martie Grupul a implementat structura necesară pentru munca de acasă,