În prezent, deși această cerere s-a menținut, structura tranzacțiilor s-a schimbat, în sensul în care companiile sunt mai selective și caută calitate superioară, eficiență energetică
În ceea ce privește structura unei construcții rezidențiale, explică acesta, normativele privind conformarea la seism au devenit din ce în ce mai drastice, ceea ce înseamnă că pe măsură
Pe elemente de structură, creșteri s-au înregistrat la lucrările de construcții noi (plus 21,5%), lucrările de reparații capitale (plus 10,2%) și la lucrările de întreținere și reparații
Un caz mai aparte este cel al proiectului City Offices, dezvoltat de omul de afaceri Ioannis Papalekas pe structura fostului centru comercial City Mall.
Compania de asemenea a notificat oficial autoritățile că urmează să redefinească o parte din termenii contractului de parteneriat public-privat, printre care structura, programul de
Astfel, pe elemente de structură, acestea au avut cea mai mare creștere din ultimii patru ani, cele mai îndepărtate date disponibile pe site-ul INS fiind din 2017.
Numărul total de angajați în România depășește 850 de persoane și intenționăm să continuăm cu aceeași structură de echipă și în perioada următoare“, a mai spus Alina Chifan.
Va trebui să creștem structura organizațională, echipa, pentru a putea înghiți proiecte mari. Preferăm acest gen de proiecte în ciuda faptului că marja de câștig este mai mică.