Companiile din sectorul IT&C se dezvoltă rapid, la fel și cele din sectorul BPO, ceea ce generează dinamism în piață“, spune Christophe Weller, managing partner al Corporate Office
Noi venim cu soluția simplă de a depozita la cerere, cât, când și unde este nevoie“, spune Cristina Dumitrescu, managing partner Storage Logistics, în cadrul emisiunii online de business
număr mai mare de active de calitate disponibile spre vânzare, cât și a unei competiții mai ridicate între investitori pentru cele mai bune proprietăți”, a declarat Tim Wilkinson, partener
Informația nu a fost însă confirmată oficial, iar ulterior au apărut date că BCR ar negocia cu acționarii Forte Partners, companie care ridică un proiect de birouri în aceeași zonă
Imobilul este compus din parter, subsol și șase etaje, cu multe spații deschise pentru cursuri, expoziții și alte activități culturale”, a declarat Robert Teodorescu, Sales Department
Impact Developer & Contractor (IMP) a încheiat un contract de aproape 3 milioane de euro cu firma Devbon SRL pentru construirea a nouă imobile de locuit, care vor fi amplasate în partea