În 2014, firma Search Chemicals SRL a lui Omer Susli, cu sediul în Constanța, a înregistrat o cifră de afaceri de 43,3 milioane de lei (9,8 milioane de euro) și un profit net de peste
Firma Dib Com Inter SRL, deținută integral de Kahled Tomah, potrivit datelor de pe site-ul listafirme.ro, a depus documentația necesară în vederea obținerii autorizației de construire
„IREM General Contractor SRL București, parte a grupului IREM Group, este o persoană juridică română înființată în anul 2016, cu sediul central în București. (…) Compania deține
În portofoliul societăților se numără, printre altele, Asmita Gardens, Ibiza Sol, Uztel SA, CFR Mesagerie, Meridian Land, World Trade Center, Hotel Planet, Plafar și Universul.
“Clădirea Tandem”, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Potrivit datelor publice, proiectantul este Asco Construcții, antreprenorul general este Danover Construct iar consultantul este Vitalis Consulting.
Grupul austriac Supernova intra pe piața din România la finalul anului trecut, urmând să dezvolte primul proiect, în Sibiu, în parteneriat cu Oasis Retail Development&Consulting
asocierea care se ocupă de proiectul de modernizare a liniei de cale ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă, alături de ISPCF și DB Engineering & Consultings
Bogdan Funieru, managing director Neomar Consulting, companie de consultanță în domeniul construcțiilor, este de părere că încetinirea lucrărilor de infrastructură se datorează și
Este vorba despre Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, Bitunova, District Development, Mineral Rom și Zublin România, potrivit rapoartelor grupului.