Panourile fotovoltaice montate la sol vor asigura o parte importantă din necesarul de energie electrică al fabricii de sticlă de la Călărași, fiind evitate peste 2.400 tone CO2 pe an
împreună cu cea legată de inflația generalizată, dificultatea de a găsi terenuri și incertitudinea generală din piață, se reflectă în percepția dezvoltatorilor cu privire la evoluția marjelor
Cea mai mare creanță este a băncii UniCredit, cei care au creditat proiectul de la Oradea“, a declarat pentru ZF Transilvania Emil Gros, de la compania Expert Insolvență SPRL Filiala
Imobilul are o structură formată din parter, subsol și un etaj, cu o suprafață construită la sol de 263 de metri pătrați, dar mai important decât clădirea este terenul pe care aceasta
Potrivit unui anunț publicat de Insolvența SM SPRL, administratorul judiciar al companiei, proprietățile au o suprafață cumulată de peste 12.000 de metri pătrați.
preînchiriat în martie o suprafață de 8.000 de metri pătrați de spații de birouri în clădirea Orhideea Towers către compania de software financiar Misys International Financial Systems SRL
Firmele românești de construcții au avut însă rate mai mici de creștere: Bog’Art SRL, companie controlată de Raul Doicescu și care se ocupă cu activități propriu-zise de construcții