Pe partea de retail și servicii, proiectul include deja doi parteneri strategici: Auchan va deschide un supermarket de 2.400 mp, iar World Class va inaugura un club de fitness premium
În 2018, Printax Invest a semnat un acord de franciză cu Orbis Hotel Group, partener strategic al AccorHotels, astfel că unitatea a fost renovată și a fost transformată la finalul lunii
Și alți dezvoltatori s-au orientat în ultimii ani spre zona Aviației, inclusiv Forte Partners, dezvoltatorul condus și fondat de Geo Mărgescu, și One United, controlat de Victor Căpitanu
Îmi doream să pornesc propria mea companie de investiții financiare, pe care ulterior am și fondat-o împreună cu Andrei Diaconescu, Vlad Bușilă și Doru Lionăchescu: Capital Partners
Credem în dezvoltarea acestuia în România, suntem un partener pe termen lung și vrem să continuăm să investim în proiectele de dezvoltare ale companiei One United Properties”, spunea
tehnologii de ultimă generație întreaga comunitate se va bucura de confortul și eleganța proiectului și, în același timp, va contribui la un viitor mai verde.”, declară Cosmin Dinescu, partener