Blocul cu o structură formată din două subsoluri (cu 46 de locuri de parcare), parter, mezanin plus șapte etaje, ultimul retras (pentru cele două terase de peste 40 de metri pătrați
La începutul lunii noiembrie, din GTC a plecat și Aviram Mor, directorul financiar al companiei în ultimii șapte ani, manager care s-a alăturat grupului de investiții Benevo.
În România, CTP deține șapte spații logistice, după ce, anul trecut a achiziționat Mercury Logistics Park din Capitală (100.000 mp), parcul logistic Cefin Arad (90.000 mp), dar și Deva
. (…) Echipa de dezvoltare din România a Raiffeisen evolution, formată din zece persoane, are în spate experiență, cunoaște piața locală și are contacte.
Cele mai recente date ale INS arată că în primele șapte luni din 2015 construcțiile au avansat cu 11,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ca serie brută.
În primele șapte luni ale acestui an, datele de la Institutul Național de Statistică arată că volumul lucrărilor de construcții a crescut în total cu 11,6%, în contextul în care clădirile
A continuat să lucreze în cadrul Danone România, unde a ocupat mai multe funcții în vânzări, iar după șapte ani în cadrul subsidiarei locale, a activat în cadrul Danone Moscova timp
Astfel, șapte magazine noi cu materiale de construcții, dintre care unu de tip outlet, au completat piața de bricolaj din România anul trecut, arată o analiză a ZF.
Săptămânal, patru camioane pleacă din Grimbergern (Germania) către România.“
Bergerat Monnoyeur România are peste 270 de angajați, șapte birouri regionale și două ateliere de service