așteptăm la o creștere de 10% față de 2018, an în care am încheiat cu venituri de cinci milioane de euro”, spune Cosmin Buzăianu, director de vânzări și marketing al companiei Electric SRL
Immo a preînchiriat o suprafață de 8.000 de metri pătrați de spații de birouri în clădirea Orhideea Towers către compania de software financiar Misys International Financial Systems SRL
care va gestiona activitatea de investiții a fost înființată în noiembrie 2021 – Element Logistic & Industrial Investments în care asociați sunt Element Premium Assets SRL
Pe segmentul de cinci stele, pe litoralul românesc mai sunt active hotelurile Club Scandinavia și California by Chevalet, dar și Inter din Venus și Arena Regia Hotel&Spa din Mamaia
dezvoltarea etapizată a unui proiect amplu, pe mai multe zeci de hectare de teren, însemnând mai mult de 500 de locuințe, școală, grădiniță, spații cu destinație comercială, hotel, club-spa
Greenfield IV va include complexul Greenfield Plaza, care va pune la dispoziția rezidenților un strip mall, o zonă office, o zonă de SPA și sală de sport.
, Franța – Șantierul Naval Constanța, care au depus o ofertă de 1,2 mld. euro, Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, Olanda, cu o ofertă de 1,255 miliarde de euro, și Fincantieri SpA