Proiectul a fost depus spre finanțare prin Programul Interreg V-A România-Ungaria, iar Satu Mare este partener cu două spitale din Szabolcs-Szatmár-Bereg și Kisvarda, din Ungaria, care
Printre aceștia se numără austriecii de la CA Immo, care construiesc proiectul Orhideea Towers, respectiv firma Forte Partners (controlată de Găo Mărgescu, Ionuț Dumitrescu și Johny
A crescut cu 30% cererea de locuințe tip casă sau vilă, mare parte dintre ele fiind în afara orașului“, a spus Alexandru Rădulescu, managing partner în cadrul companiei de consultanță
Pe de altă parte, terenurile au continuat să se scumpească în 2018, la fel și forța de muncă și materialele de construcții, în timp ce marii dezvoltatori precum Skanska, Forte Partners
programul Prima Casă și de modificările anunțate la legea care prevede aplicarea cotei de TVA de 5% la vânzarea locuințelor, care ar urma să fie adoptate, a declarat Alexandra Smedoiu, Partener