Dacia One, care urmează a fi gata în perioada imediat următoare ar putea fi cumpărat de Dedeman, fiind astfel al doilea proiect de birouri din Capitală achiziționat de antreprenorii români
Am produs și montat pentru proiecte mari, în special din segmentul logistic și DYI – centrul logistic Dedeman în Pantelimon, câteva depozite logistice pentru Transilvania Construcții
volum înregistrat în ultimii zece ani, cu o valoare totală de 216 milioane euro, în creștere cu 69%, cei mai activi cumpărători fiind, în premieră în ultimul deceniu, investitorii români
Raiffeisen Bank S.A. a coordonat finanțarea, care a fost aranjată și acordată de Raiffeisen Bank S.A., Alpha Bank România S.A., Raiffeisen Bank International AG și Alpha Bank S.A.,
Volumul investițiilor imobiliare în România în anul 2017 este estimat la aproximativ 1 miliard de euro, în creștere cu circa 10% și reprezintând 8% din totalul din regiunea Europei
România este o destinație foarte bună pentru investiții, este o țară emergentă, a doua cea mai mare țară din Europa Centrală de Est, iar Bucureștiul este al cincilea cel mai mare oraș