Symmetrica este o companie românească înființată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60% din acțiuni) și Florin-Cristinel Stanciu (40% din acțiuni).
Fondată în Milwaukee (SUA) în anul 1948 și prezentă în România din 2003, compania se bazează pe o rețea mondială de 2.500 de birouri în peste 75 de țări și teritorii.
În prezent, Vinci Energies România este condusă de Liviu Florea și cuprinde TIAB, Actemium, STIZO Industrial și VINCI Facilities, potrivit celor mai recente date.
și construcția unei echipe puternice, avem încrederea că intrăm într-o nouă etapă, în care vom consolida ceea ce am construit și vom deschide noi direcții de dezvoltare”, spune Florin
Pe lângă galeria comercială, proiectul Platinia include și un ansamblu rezidențial cu două corpuri, cu șase niveluri și 187 de apartamente cu 2 și 3 camere, dar și un aparthotel care
Primarul Daniel Florea a susținut că este primul proiect de acest fel dezvoltat în România ultimilor 30 de ani: „Vorbim de soluții reale pentru oameni.
Managementul proiectului este realizat de compania Vitalis Consulting, cofondată de antreprenorul Florin Popa, cu experiență pe toate segmentele pieței, respectiv rezidențial, birouri
În cadrul Școlii, elevii vor avea posibilitatea să se dezvolte învățând de la specialiști în domeniu”, spune Florina Rusneac, manager de HR în cadrul Holcim Aleșd și Turda.
Costel Cășuneanu, omul de afaceri care controlează alături de soția sa Paulina constructorul băcăuan PA&CO International, a simțit din plin venirea crizei.