a lucrărilor existente și de finalizare a lucrărilor rămase de executat pe primul tronson, între Moisei și Borșa, pe 25 de kilometri, în timp ce Antrepriză de Reparații și Lucrări ARL
“Clădirea Tandem”, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Institutul pentru Managementul Aprovizionării a anunțat că principalul indice al sectorului manufacturier american a urcat de la 56,6 puncte în septembrie la 59 de puncte în octombrie
Este vorba despre Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, Bitunova, District Development, Mineral Rom și Zublin România, potrivit rapoartelor grupului.
Complexul prevede o zonă comercială de 16.000 de metri patrați, magazine de proximitate, o grădiniță, o școală cu program prelungit și o sal de fitness.