Investiția în achiziția celor două unități de producție s-a ridicat la 8 milioane de euro, fiind asigurată de Oresa Ventures, atât prin contribuție directă, cât și prin împrumuturi bancare
Echipele din București ale companiei lucrau în două clădiri diferite, în Romană Offices, dar și în Charles de Gaulle Plaza, unde ocupau 600 de metri pătrați.
Recent, Anchor Grup a obținut o finanțare de 80 de milioane de euro de la Banca Transilvania pentru refinanțarea segmentelor de retail și office ale grupului.
Compania a inaugurat în primăvară o fabrică de adezivi și mortare uscate la Roman, în urma unei investiții de circa 10 mil. euro, care se adaugă celorlalte unități de producție pe
, a început un plan agresiv de extindere, inaugurând anul acesta o serie de fabrici pe cele trei platforme industriale ale companiei de la Oradea, Ploiești și Roman.
pragul de 8,8 milioane de unități, pe fondul livrării a 43.600 de case și apartamente și al demolării unui număr de aproape 5.000 de unități, potrivit datelor centralizate de Institutul
În România însă, conform datelor de la Institutul Național de Statistică (INS) citate de Marinela Drăcea, consumul de ciment a scăzut în 2022 cu 4,8% comparativ cu 2021.