sau C pe care să le renoveze și ulterior să le reînchirieze, a explicat Bogdan Cange, managing partner, business development, Fortim Advisors, în cadrul emisiunii ZF Investiți în România
Mediul social, economic și politic din România are nevoie de o mai bună cooperare și unitate, solicitând în același timp statului să simplifice birocrația și să ofere mai multă flexibilitate
Saint-Gobain România, filiala din România a grupului francez cu același nume, a redus salariile de la nivel de management, în condițiile reducerii activității, din cauza pandemiei de
România poate atrage investiții directe în industria de apărare, nu doar comenzi externe, este mesajul transmis de oficialii britanici în cadrul evenimentului „UK-România Defence Industry
Dezvoltatorul Portico Investments România a finalizat vânzarea a șase clădiri de retail din portofoliu către Praktiker Real Estate și Lidl România, în două tranzacții care cumulează
Clădirea fostului teatru Odeon din Galați, o construcție emblematică a orașului, a fost scoasă la vânzare la prețul de 690.000 euro, licitația fiind organizată de Romania Sotheby’s
euro anuntate de autorităti, care vor transforma acest oraș în una dintre cele mai importante destinatii de investitii, sunt de părere participantii la o dezbatere organizată de Romania
Declarațiile sale au fost făcute în contextul în care Deloitte România și partenerii săi au acordat certificarea Best Managed Companies pentru Bico Industries, aceasta fiind una dintre
Cea mai mare daună plătită de CertAsig în România a fost de 2,95 milioane de euro, a declarat James Grindley, director general al CertAsig, prezent la ZF Construction & Infrastructure