Globalworth a plătit 42 mil. euro pentru prima clădire din Green Court, care are 19.500 mp GLA (2.153 de euro mp închiriabili), iar în decembrie 2015 a plătit 47 mil. euro pentru clădirea B,
Globalworth a plătit 42 mil. euro pentru prima clădire din Green Court care are 19.500 mp GLA (2.153 de euro mp închiriabil) iar în decembrie 2015 a plătit 47 mil. euro pentru clădirea B,
Aproximativ 30.000 de metri pătrați se află în lucru în acest oraș, principalii investitori fiind locali – Transilvania Construcții (proiectul Novic Plaza B), familia Tișe (Central
„Pentru primele 8 luni ale anului, estimăm o cerere de peste 220.000 mp de spații de birouri clasele A și B și această creștere va continuă până la sfârșitul trimestrului al III-lea
Ca urmare a acestor acțiuni, au fost aplicate 547 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 909.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 36, lit. b, din Legea nr. 422/2001 – republicată
Aproximativ 30.000 de metri pătrați se află în lucru în acest oraș, principalii investitori fiind locali – Transilvania Construcții (proiectul Novic Plaza B), familia Tișe (Central
Rata de neocupare pentru spații moderne de birouri de clasa A și B din Capitală a ajuns la 9,3% la finalul lunii septembrie 2019, raportat la un stoc de 3,16 milioane de metri pătrați
Platforma Ascensorul deținută de Ion Țiriac din zona Orhideea, Casa Radio a israelienilor de la Plaza Centers din apropierea metroului de la Eroilor sau Esplanada de pe B-dul
exemplu, un teren „la bulevard” în zona de sud, pe C-tin Brâncoveanu, este la vânzare cu 460 de euro metru pătrat, față de 180 de euro în apropiere de stația de metrou Păcii de pe b-dul