Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe, parte a Hagag Group din Israel, anunță numirea lui Andrei Crețu în funcția de head of sales, poziție din care va coordona activitățile
Dezvoltatorul Hagag Development Europe a înființat la finalul anului trecut companiile Hagag Rex Mamaia - cu activitate de dezvoltare și și promovare imobiliară, și Hagag Privighetorilor
Dezvoltatorul Hagag Development Europe a înființat la finalul anului trecut compania Hagag Privighetorilor 35, potrivit datelor din Monitorul Oficial, publicate vineri, 31 decembrie
Grupul ceh de investiții PPF, care deține Pro TV și care are dou clădiri de birouri în București, a achiziționat un teren de aproape 8.000 mp în zona Orhideea de la cehii de la RC Europe
Recenta hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazurile (conexate) C-249/12 și C-250/12 vine să facă oarecare lumină în mai vechiul conflict declanșat de ANAF în 2009 împotriva
Consiliul Județean Maramureș a finalizat implementarea unui proiect european de peste 83 mil. lei (18,7 mil. euro) ce a presupus reabilitarea, modernizarea și echiparea spitalului județean
Compania de Apă Arieș Turda a câștigat o finanțare europeană de aproximativ 66 mil. euro pentru extindererea și reabilitarea rețelelor de apă și canal din zona Turda
Primăria Timișoara a câștigat patru proiecte europene în valoare de peste 22 mil. lei (4,6 mil. euro) pentru îmbunătățirea eficienței energetice a 15 blocuri de locuințe.
Primăria Sibiu a obținut o finanțare de aproape 22 mil. lei (4,6 mil. euro) pentru proiectul de remodelare a străzii Calea Dumbrăvii într-o arteră de circulație smart, între bulevardul
Consiliul Județean Satu Mare a accesat un proiect european de 24,7 mil. lei (5 mil. euro), în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru reabilitarea termică