unul dintre cei mai mari constructori din România după cifra de afaceri raportată pentru 2023, poziționându-se după trioul de firme deținute de Dorinel Umbrărescu – Spedition UMB, Sa
riscurilor (…), precum și de ajustările pentru deprecierea stocurilor și creanțelor pentru care au fost promovate la instanțele de judecată acțiuni de recuperare de la Hidroelectrica SA
„Programul (Prima casă – n. red.) trebuie sa fie mai predictabil, să știm că va exista timp de 4-5 ani pentru ca investitorii să poată să își facă planuri pe termen mai lung.
Compania Elvila SA a terminat anul trecut cu un business de 50 de milioane de lei (11,2 milioane de euro), potrivit datelor de la Ministerul Finațelor, după un avans al business-ului
Din grup fac parte TeraPlast SA – producător de țevi, granule și profile PVC, TeraSteel – unde se produc panouri sandwich, Politub – producător de polioefine.
și români, prin intermediul unor societăți comerciale din România deținute sau controlate de aceștia, au contractat diverse lucrări de la SC Daewoo Mangalia Heavy Industries SA
Rezultatele procedurii de atribuire au fost contestate de către firmele Porr Bau (din Austria – n.red.) și SCT SA București (controlată de fondul austriac de investiții Donau Finanz