Blocuri în insolvență
Numeroase ansambluri rezidențiale din București construite în perioada de boom a pieței imobiliare, precum Asmita Gardens, Ibiza Sol, My Dream Residence, Vitan
Clădirea Tandem, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Lucrările de restaurare ale Palatului Știrbey vor urma linia proiectelor H Victoriei 109 și H Victoriei 139, dezvoltatorul având deja expertiză în restaurarea unor clădiri emblematice
Oficialii companiei au subliniat că lucrările de restaurare a Palatului Știrbey vor urma linia proiectelor H Victoriei 109 – proiectul de birouri, fostul sediu al Petrom de pe Calea
RoofArt produce țiglă metalică și sisteme pluviale formate din jgheaburi, burlane și alte accesorii, cu scopul de a prelua apa de pe acoperiș și a o direcționa pe sol, în sistemul de
♦ Compania a semnat un contract de închiriere pe zece ani pentru a doua fabrică dezvoltată cu 8 mil. euro de elvețienii de la Artemis, pe 9.500 mp la sol, în Sânandrei, județul Timiș
Uvertura Mall a intrat în insolvență în noiembrie 2015, iar în 2017 administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare (MRL) Iași și creditorul Banca Transilvania hotărâseră
de birouri, pariază pe o continuare a dezvoltării zonei Politehnică - Răzoare - Trafic Greu ca destinație de afaceri bazându-se pe tranzacțiile semnate în ultimii ani, dar și pe linia