Peste 50% din fluxul de capital din primele 9 luni ale lui 2019 a venit din Europa continentală (inclusiv ECE), cu 25% din acest volum venind de la investitori doar din regiunea ECE
Atât compania din România, cât și producătorul italian erau controlate anterior de grupul Cofima Holding, după cum arată informațiile de pe site-ul Lapp.
Grupul austriac Immofinanz a finalizat în noiembrie 2011 achiziția a 69,22% din acțiunile Adama Holding, tranzacție de 42,43 milioane euro, devenind astfel acționar unic al dezvoltatorului
PPF Real Estate Holding oferă în prezent servicii complete pentru mai mult de 25 de proiecte la nivel mondial, iar valoarea activelor administrate depășește 3 miliarde euro.
Element Industrial este un joint venture între Element Group, fondat de Ionuț Dumitrescu, și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding, controlat
cu cel mai mare centru de pediatrie din țară, și Kinetic, care asigură servicii de kinetoterapie și recuperare medicală pentru copii și adulți, Banca Transilvania, Comdata, Vego Holding
Coneco România și Rasirom; Drum Asfalt, cu subcontractanții Civitas Systems, Daclim Hvac, Electromontaj Carpați, Schindler România, Precon Transilvania; DAS; Asocierea Bedamiro Holding