Dedeman deschide la Lugoj cel de-al 52-lea magazin al rețelei, investiție de 11 mil. euro
Magazinul este rezultatul unei investiții totale de circa 11 mil. euro.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
8345 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Magazinul este rezultatul unei investiții totale de circa 11 mil. euro.
Euro Vial Residence a finalizat până acum trei proiecte rezidențiale în Mamaia – Sea ON și Lake ON – și în București – Forest ON, în zona Băneasa – cu un total de 604 apartamente, în
Parcul P3 Bucharest are o suprafață totală de aproximativ 380.000 mp și cuprinde în prezent 14 clădiri, o stație electrică și un terminal feroviar.
♦ Pe județul Prahova au fost semnate în total 77 de proiecte, cu valoare totală de 1,6 mld. lei, din care valoarea nerambursabilă din Tranziție Justă este de 846 mil. lei, potrivit
Noile clădiri vor fi supraetajate, astfel că suprafețele menționate se referă la suprafețele totale, incluzând etajele superioare.
Pentru a realiza media, s-a folosit suprafața totală construită, raportată la numărul total de locuințe livrate anual.
ferestre la nivel european va crește în perioada următoare, în condițiile în care prin PNRR se pot reabilita termic clădiri, motiv pentru care Pinum, compania deținută acum de Nusco SpA
ferestre la nivel european va crește în perioada următoare, în condițiile în care prin PNRR se pot reabilita termic clădiri, motiv pentru care Pinum, compania deținută acum de Nusco SpA
Producătorii europeni de oțel îndeamnă Bruxelles-ul să impună tarife de tipul celor din SUA pe toate importurile de acest metal, avertizând că industria riscă să se prăbușească sub
Între 20% și 25% dintre mall-urile din SUA se vor închide în următorii cinci ani, se arată într-o analiză a băncii elvețiene Credit Suisse, care prezice că comerțul electronic va continua