Consiliul Concurenței a sancționat Societatea de Construcții Napoca SA și compania Beton Constructorul SRL cu amendă în valoare totală de 1,42 milioane de lei (286.758 euro), pentru
Producătorul de materiale de construcții Macon SRL, principala companie din cadrul grupului Macon, controlat de fondul polonez de investiții Enterprise Investors, a încheiat anul trecut
Compania AS3 – Administrare Străzi S3 SRL a preluat 51% din acțiunile Delta ACM, devenind acționar majoritar, în urma unei tranzacții care s-a semnat pe 27 august 2018.
Compania Emerson SRL, parte a concernului american Emerson cu vânzări globale de peste 15 mld. dolari, a investit aproximativ 3,5 milioane de dolari în anul fiscal 2018, în principal
Proprietarul Mihai Sebastian Arghiropol, managerul firmei Media One SRL, cu activitate în PR și advertising, care a realizat lucrările de renovare, cere un preț de 18.000 de euro
Immo a preînchiriat o suprafață de 8.000 de metri pătrați de spații de birouri în clădirea Orhideea Towers către compania de software financiar Misys International Financial Systems SRL
Viessmann SRL, parte a grupului german de sisteme de încălzire industriale și de refrigerare Viessmann, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 190,6 mil. lei (37,8 mil. euro),
Proiectul a fost vândut de lichidatorul Expert Insolvență SPRL, care a preluat complexul după ce firma Shoppingcity Oradea SRL (fosta Shopping Center Holding) a intrat în faliment.
Dacă acum 5-6 ani eram printre puținii producători din piață care vorbeau foarte mult despre aceste tipuri de soluții, în prezent, investitorii se uită tot mai mult la soluții de e...