Clădirea de birouri boutique Mendeleev Office 5 este localizată între Piața Romană și Calea Victoriei. și dispune de o suprafață ȋnchiriabilă de 4.500 de metri pătrați distribuiți pe
Totodată, austriecii au bifat aproape toate sectoarele importante din România, fiind prezenți, spre exemplu, în industrii precum cea bancară, (prin bănci precum BCR sau Raiffeisen),
primul semestru a adus o reducere cu circa 10,5% a lucrărilor de construcții inginerești, adică de drumuri, căi ferate, poduri, aeroporturi sau metrou, potrivit datelor de la Institutul
Este un semnal excelent de creștere a încrederii în piață din România, în linie cu creșterea economică generală comunicată de către Institutul Național de Statistică.
„Pentru primul semestru, Institutul Național de Statistică relevă o creștere cu 12% a lucrărilor de clădiri rezidențiale, segmentul care determină cea mai mare parte a consumului.
Conducerea compa niei este formată din Ioan – Lucian Banciu (director tehnic și administrator), Ștefan Emberger (director financiar și adminis trator), Marian – Mihai Șandru
Acelea sunt însă unități administrativ-teritoriale distincte, în vreme ce pentru Theodor Pallady nu există date specifice consemnate la Institutul Național de Statistică, de pildă,
cimentului a înregistrat o majorare de 0,7% în 2021, până la 635 de milioane de euro, față de 630 de milioane de euro în 2020, creșterea fiind așadar sub 1%, potrivit datelor de la Institutul