Compania de consultanță imobiliară CBRE îl promovează pe Tudor Ionescu, un arhitect cu peste 17 ani de experiență, în poziția de Head of Advisory & Transaction Services pentru sectorul
Piața rezidențială din România pare să fie la vârful unui ciclu de creștere, fiind caracterizată de un grad mare de fragmentare, asimetrie și polarizare, precum și de dependența de
Holcim România a anunțat achiziția Uranus Pluton SRL, un operator de carieră de granit din localitatea Cerna, județul Tulcea, o tranzacție prin care gigantul elvețian al materialelor
Peter Ceresnik, COO al CTP și director interimar pentru România, vede în România una dintre cele mai promițătoare piețe din Europa Centrală și de Est, cu potențialul de a deveni liderul
internaționale – din țări ca Germania, Marea Britanie, Olanda, Franța, Austria, Italia, Elveția -, în vreme ce restul, adică 13, sunt businessuri locale, fondate de antreprenori români
Producătorul de vată minerală Knauf Insulation, care derulează în România o investiție de 130 de milioane de euro într-o fabrică nouă, își bazează planurile de dezvoltare pe alocările
România avea la finele anului trecut 997 km de autostrăzi, care reprezentau 5,6% din lungimea totală a drumurilor, în creștere cu 48 km fată de 2022, arată datele INS publicate luni