Majoritatea turnătoriilor de pe plan european au dispărut pentru că firmele au externalizat această activitate către companii din China, care erau mult mai productive, însă în
Sub conducerea sa, compania a realizat proiecte de birouri, comerciale și rezidențiale evaluate la circa 400-500 de milioane de euro.
”Am înființat o firmă, Real-Sol, împreună cu
Firma Town Imobiliar SRL, controlată indirect prin două vehicule de investiții înregistrate în Olanda, a început în iarna acestui an lucrările la un proiect de birouri cu cinci etaje
israeliene Shikun & Binui și Red Sea Group, iar în zona Mihai Bravu, Danya Cebus construiește un proiect rezidențial dezvoltat de israelienii de la Gindi Group în parteneriat cu Real-Sol
Suprafețe mai mici sau mai mari, încăperi în plus sau în minus, locuințe la sol sau blocuri cu apartamente – sunt doar câteva dintre tendințele care modelează piața rezidențială.
♦ Unul din constructorii noștri aduce oameni din Vietnam, nu pentru că ar fi mai ieftini sau mai productivi, ci pentru că îi găsești tot timpul pe șantier.
Ei sunt prezenți în clasamentul celor mai mari douăzeci de constructori și prin Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, una dintre companiile pe care le dețin pe plan local.