Volumul de lucrări de infrastructură, așa cum indică Institutul Național de Statistică (INS), a crescut cu aproape 18% în ianuarie 2023, față de ianuarie 2022, în accelerare.
În plus, Institutul de la Darmstadt, cu care colaborează ambele echipe germane din concurs, a inventat principiile de casă pasivă și casă eficientă energetic.
acestea reprezentând 75% din totalul celor peste 320.000 de joburi „nete“ create în ultimul deceniu, potrivit datelor centralizate de ZF pe baza informațiilor de la Institutul
Potrivit datelor publicate ieri de Institutul Național de Statistică, lucrările de construcții au crescut cu 4,7%, pe ansamblu, în primele două luni, an/an, în vreme ce în februarie
salariul mediu brut în industria mobilei a ajuns la peste 3.200 de lei, în creștere cu peste 10% față de prima parte a anului 2018, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor de la Institutul
salariul mediu brut în industria mobilei a ajuns la peste 3.200 de lei, în creștere cu peste 10% față de prima parte a anului 2018, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor de la Institutul
În primele trei trimestre din acest an, construcțiile au scăzut cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, publicate
angajați în următoarele trei luni, acestea fiind cele mai optimiste previziuni ale managerilor din companiile locale din toate sectoarele economiei, arată datele publicate de Institutul