În contextul în care mediul politic și macroeconomic va fi stabil, această diferență va atrage atenția investitorilor care au România pe harta de posibile destinații“, a explicat Andrei
Prima mutare a CRH în România
Piața cimentului a avut două tranzacții în 2019, marcate prin preluarea activelor Pomponio SRL de către irlandezii de la CRH și preluarea grupului
Grupul austriac Strabag este prezent în România în sectorul construcțiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timișoara sau ARL Cluj.
Constructorul austriac Strabag, în acționariatul căruia ar urma să intre grupul bancar Raiffeisen, notează în raportul financiar aferent primelor trei trimestre din 2023 că România
Grupul austriac este prezent în România în sectorul construcțiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timișoara sau ARL Cluj.
În acest sens, s-a stabilit ca în cazul în care compania va desface contractele celor doi directori sau în momentul în care contractele acestora vor expira, fiecare dintre ei vor primi