dacă în anii trecuți au mai fost companii care au ajuns în etape regionale, pe plan internațional nicio companie românească nu a mai primit acest premiu”, spune Valentin Ilie, consultant
învelitori pentru clădiri a ajuns să valoreze 237 de milioane de euro în 2019, în creștere cu 10% comparativ cu anul precedent, după cum arată cele mai recente date furnizate de Neomar Consulting
Potrivit datelor Neomar Consulting, companie care realizează studii pe piața materialelor de construcții, piața de tâmplărie termoizolantă s-a ridicat la peste 900 de milioane de euro
Companiile din IT&C au mai multă grijă ca biroul, mediul de lucru să fie cât mai atractiv pentru angajați”, declară Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC
De consultanță se ocupă Vitalis Consulting, fondată în 2006, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 9,3 milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de
de milioane de euro, apropiindu-se astfel de nivelul din 2007, maximul ultimilor 13 ani, potrivit datelor furnizate de oficialii companiei de consultanță în construcții Neomar Consulting
Esop Consulting, una dintre cele mai mari firme autohtone, activă în special în sectorul tranzacțiilor cu birouri, și-a păstrat în ultimul an constantă echipa la circa 20 de oameni,