rezultat notabil este sistemul ProTAR, produs de compania maghiară Rotors & Cams și care constă dintr-o dronă cu motor cu reacție, o platformă de lansare și o stație de control la sol
Adriana Dobre, partener la Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL, a amintit că Bucureștiul funcționează pe baza unui PUG adoptat în anii 2000 și prelungit succesiv.
coeficient de utilizare a terenului) de 2,8 și un POT (procent de utilizare a terenului) de 67%, indicatori ce i-ar permite realizarea unor construcții de 9.500 mp cu o amprentă la sol
Proiectul nostru, așa cum este realizat astăzi, a început la sfârșitul anului 2013.“
Clădirea are o suprafață construită desfășurată de circa 5.000 mp și o suprafață construită la sol
Atragerea unui investitor, o potențială „barcă“ de salvare
Administrator judiciar pentru Euro Construct Trading ”98 a fost desemnată compania Dinu, Urse și Asociații SPRL.
costurile în creștere, iar a doua de nerespectarea termenelor de execuție care întârzie livrarea“, explică Shimon Galon, CEO al companiei de consultanță și management imobiliar Real-Sol
active vor fi valorificate prin proceduri de licitație organizate de administratorul judiciar – consorțiul Infinexa Restructuring și Mușat & Asociații Restructuring Insolvency SPRL
estate-ul este ca o sinusoidă, acum suntem la începutul unei urcări”, a arătat Shimon Galon, cel care a condus timp de 15 ani compania imobiliară GTC și care acum controlează firma Real-Sol
În prezent, un cetățean din sectorul 3 al Bucureștiului stă în trafic și o oră pentru a ajunge cu copilul la urgențe la Spitalul clinic de urgență pentru copii Grigore Alexandrescu