Platinia vine cu un concept nou pe piața imobiliară locală prin mixul ales, apartamente cu galerie comercială la parter și mezanin, dar și o grădină suspendată“, a spus Oana Bănuț.
Conceptul W, pentru care abonamentul începe de la 1.000 de euro pe an, a fost lansat anul trecut, iar cele două centre deținute de World Class sub brandul de lux au fost poziționate
Noi avem cinci parteneri, cu business în Germania, în consultanță imobiliară, iar dorința a fost să dovedim că acest concept merge după care să creștem.
Sebastian Mîndroiu spune că vor să creeze niște proiecte adaptate la situația actuală, astfel că anumite concept de design interior să fie adaptate la situația actuală precum o farmacie
Am rămas plăcut surprinși de raportul preț-calitate de la Mobexpert și în faza a patra a The Level vom veni cu un concept complet, cu posibilitatea de a cumpăra apartamente gata mobilate
Iar după zece ani de proiecte de design interior și arhitectură, Alexandru Ofrim vrea să facă un pas mai departe astfel încât să le poată livra clienților servicii complete, de la concept
Una dintre companii, Aplast SRL, care reflectă activitatea fabricii din Ceptura, a intrat recent în insolvență, potrivit datelor de la Tribunalul Prahova.
permanentă scădere, rămâne totuși semnificativ mai mare decât al centralelor convenționale“, a spus Adrian Bălășanu, managerul departamentului Termotehnică în cadrul Robert Bosch SRL