Firma Town Imobiliar SRL, controlată indirect prin două vehicule de investiții înregistrate în Olanda, a început în iarna acestui an lucrările la un proiect de birouri cu cinci
Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Construct Materialul a apărut în ediția din 15 iulie 2021 a Ziarului Financiar.
Următoarea criză din Europa ar putea avea drept factor declanșator piața imobiliară, a declarat Daniele Nouy, oficial al Băncii Centrale Europene, adăugând că băncile sunt acum mai...
Importatorul de mobilă de birou Corporate Office Solutions (COS) a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 16,2 mil. euro, în creștere cu 21% comparativ cu nivelul din 2012, peste
Persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și cele familiale (IF) pot avea maximum cinci coduri CAEN (PFA), respectiv zece (II și IF), însă pentru SRL-uri
Cei de la COS – Corporate Office Solutions, specializați în mobilă și echipamente de birou, au pus bazele unui birou de co-working în proiectul Record Park din Cluj, dezvoltat de belgienii
BTDConstruct & Ambient SRL, o companie de construcții din București, deținută de familia Dogaru, a câștigat licitația pentru a realiza lucrările de structură ale proiectului Stejarii
dezvoltatorul imobiliar belgian Atenor Group la încheierea contractului de antrepriză cu Octagon Contracting & Engineering pentru construirea primei faze din complexul imobiliar Hermes Business