Cel mai recent, austriecii de la Strabag au câștigat un contract de peste 66 de milioane de euro (327,9 mil. lei) pentru construirea noului terminal de pasageri al aeroportului din
Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, instituție aflată în subordinea primăriei Oradea, a demarat o investiție de aproape 26,5 mil. lei (5,7 mil. euro), TVA inclus, pentru extinderea
Compania de Apă Oradea, subordonată primăriei Oradea, a demarat o investiție de peste 12,7 mil. lei (aproximativ 3 mil. euro), susținută în principal din fonduri europene, pentru extinderea
conform termenelor prevăzute în cadrul contractului de recordare semnat cu beneficiarul, iar pentru că dezvoltatorul a solicitat o putere considerabilă – 12 MW, racordarea sa
Constructorul Viarom Construct, care a semnat pentru construcția centurii ocolitoare a orașului Mihăilești din Giurgiu, pe Drumul Național 6/E70 lucrează inclusiv pe timp de noapte pentru a termina
Compania Fertilis SRL, care are activități de import, distribuție și retail de materiale de construcții, a terminat anul trecut cu afaceri de zece milioane de euro.
SA&PE Construct - Construcții l 5 mld. lei cifră de afaceri l 229 mil. lei profit l 3 angajați Spedition UMB - Construcții l 4 mld. lei cifră de afaceri l 82 mil. lei
Alexandru Roibu, fiul fostului director al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, și Rareș Cojoc, fiul omului de afaceri Liviu Cojoc, termină în octombrie proiectul de locuințe New
Lucrările la pasajul pietonal care va face legătura între stația de metrou Piața Unirii 2 din Capitală și magazinul Unirea Shopping Center au început astăzi, termenul estimat de finalizare