Construcțiile nu simt vântul crizei: creștere de 22% la cinci luni în 2020
Dinamica lunară a construcțiilor arată creștere în mai 2020 față de aprilie: Ă8%.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
1730 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Dinamica lunară a construcțiilor arată creștere în mai 2020 față de aprilie: Ă8%.
construcții Temad din Brașov, deținut de familia Madar, a început din acest an distribuția directă către magazinele din rețeaua Dedeman, fără a mai apela, astfel, la intermediarul Dinamic
Piața industrială continuă să fie extrem de dinamică din punct de vedere al proiectelor noi livrate, dar și al cererii, în acest an existând premizele de a fi tranzacționate spații
Piața imobiliară din România continuă să fie extrem de dinamică și efervescentă, iar prețurile avansează într-un ritm constant încă de la finalul crizei trecute, în luna iunie ajungând
partner al Corporate Office Solutions (COS), companie din domeniul amenajărilor și designului pentru birouri, spune că piața de profil din Transilvania este printre cele mai dinamice
Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Construct Materialul a apărut în ediția din 10 aprilie 2023 a Ziarului Financiar.
Mircea Adrian Oros, ce produce mobilă, a finalizat anul trecut cu afaceri de 60,6 milioane de lei, în creștere cu 46,4% față de anul anterior, ceea ce o plasează în top 15 cele mai dinamice
Alba Iulia, Bacău, Botoșani, București, Deva, Reșița, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Tulcea și Vaslui sunt orașele reședință de județ în care numărul locuințelor livrate în 2020 a fo...
Lipsa unei baze de date comune a Institutului Național de Statistică (INS) și a direcțiilor de taxe și impozite din fiecare localitate a României și din fiecare sector al Capital...
BCA mai scump cu 10%, vopsele și cărămidă mai scumpe cu 20%, termoizolații și acoperișuri mai scumpe cu 60%, lemn de trei ori mai scump.