Marcel Bărbuț, directorul general al AdePlast:
AdePlast și-a dublat vânzările de polistiren într-un moment în care piața scădea, a declarat Marcel Bărbuț, directorul general al AdePlast
Consultantul imobiliar Răzvan Gheorghe, care la începutul anului 2007 a vândut grupului american Cushman & Wakefield firma sa Activ Consulting, a răscumpărat recent operațiunile americanilor
Impact Developer & Contractor SA (IMP) a încheiat primele nouă luni cu vânzări de 123 milioane lei, în creștere cu 42% față de aceeași perioadă a anului trecut, 112 milioane lei (23,6
Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin s-a menținut anul acesta, cu subsidiara locală, în clasamentul celor mai valoroase 100 de companii din România, însă valoarea sa a scăzut
locuințe se află în construcție pe o suprafață de mai puțin de un kilometru în sectorul 6, toate „sub semnătura“ dezvoltatorului imobiliar Petre Niculae, recunoscut pentru discreția sa
După ce, vreme de trei luni de la începutul anului, sectorul construcțiilor a fost numai pe minus, comparând evoluția sa lunară cu aceeași lună a anului trecut, luna aprilie a adus
Casa de Insolvență Transilvania, administratorul judiciar al constructorului Alpine SA, a scos la vânzare separat activele companiei austriece aflate în insolvență la nivel local,
Dezvoltatorul israelian Dimri International, care a cumpărat înainte de criză mai multe terenuri pe plan local, în București și Ploiești, unde voia sa construiască proiecte rezidențiale
Magazinele de mobilă Lem’s ale fabricii Lemet au înregistrat o cifră de afaceri de 40,2 milioane de lei (9 milioane de euro) în primele trei luni ale acestui an, în creștere cu 10%