Puține investiții care să sară de 200 de milioane de euro a primit România în ultimul deceniu, iar domeniul construcțiilor nu a fost printre cele care să se bucure de asemenea bugete
Turcii de la Tosmur Grup, un grup cu activități în agricultură, investesc 40 mil. euro în construcția unei fabrici de amidon în Medgidia, care se va întinde pe 10 hectare și va avea 200
Compania de construcții Sagex Construct, deținută de Sandu și George Chiriță, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei, mai mult decât dublu față de 2018
Cinci din 1.000 sau, respectiv, una din 200 de firme active în România sunt în incapacitate de plată, arată datele companiei de analiză de risc și analiză Coface.
Libere, zonă care a stagnat din punctul de vedere al investițiilor în proiecte de imobiliare timp de un deceniu, a stârnit apetitul investitorilor, care vor realiza proiecte de peste 200
Tocmai de aceea am învățat să anticipăm și să planificăm în pași mici“, spune Bogdan Gubandru, COO al Redport, dezvoltatorul care deține 60.000 mp în zona de nord-vest a Capitalei
După ce vânzările s-au prăbușit abrupt, în 2009, compania s-a reinventat și a reluat un traseu ascendent. Ba chiar a înregistrat și profit anul trecut.
Banii reîncep să se întoarcă în România, diferenta față de 2008 este că acum acele fonduri nu mai sunt speculative, ci bani de investiții, consideră Rudolf Vizental, asociat al Casei