euro, în scădere
Piața de plăci ceramice (gresie și faianță) a scăzut în primele șase luni ale acestui an cu circa 5-10% atât în volum, cât și în valoare, potrivit datelor de la Institutul
Compania derulează proiecte în calitate de antreprenor general pentru Lazăr Real Estate, pentru Institutul de Fizică a Pământului, pentru Inspectoratul de Poliție Neamț și are de asemenea
De altfel, conform datelor de la Institutul Național de Statistică, domeniul construcțiilor, alături de IT, a continuat să pună umărul la creșterea economică a României în primele trei
Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, în primele șapte luni din 2019 construcțiile au avansat cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut.
În același timp, datele de la Institutul Național de Statistică arată că, în Popești-Leordeni, au început să fie livrate anual peste 1.000 de locuințe începând din 2012, maximul fiind
anual din fonduri private se află în continuă scădere din 2013 încoace, deși numărul de locuințe a urmat un trend de creștere în ultimii trei ani, după cum arată datele de la Institutul
„Pentru zona de construcții rezidențiale, dacă ne uităm la cifrele publicate de INS (Institutul Național de Statistică – n. red.) referitoare la numărul de autorizații de construcții
cazul unor zone precum Aviației, Pipera, Barbu Văcărescu, Expoziției, Regie”, spune Gabriel Voicu, director divizie new homes în cadrul companiei de consultanță imobiliară Coldwell Banker
Salariul mediu net din construcții din iulie 2020 l-a depășit cu 5% pe cel din aceeași lună a anului trecut, situându-se la 3.181 de lei, potrivit datelor de la Institutul Național