Potrivit The Guardian, Uniunea Chiriașilor, forța din spatele solicitărilor de schimbare a legislației, cât și a ocupării Purta del Sol din Madrid de către protestatari în ultimele
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma GEA International Development este în prezent controlată de compania Global Project Associates GPA SARL, înregistrată la Lausanne
Pe lângă acestea vor fi parcări la sol de-a lungul aleilor carosabile, parcări semiîngropate deasupra cărora vor fi amena jate curți înverzite dar și parcări amenajate în subteran.
Alături de Euroconstruct Trading ’98 (o companie controlată de patronii restaurantului Golden Blitz din București, Dan Beșciu și Sorin Vulpescu), de Pa & Co Internațional (firmă
ASA CONS produce în prezent în fabrica din Turda aproximativ 60.000 de metri cubi de elemente prefabricate pe an, echivalentul unei suprafețe utile desfășurate la sol de 600.000 de
activ cu istorie industrială să fie reintegrat într-un mod sustenabil în noul peisaj economic al orașului“, a punctat și Marius Hutanu, practician coordonator la Trust Insolvency SPRL
Varianta pompelor de căldură sol-apă, mai eficientă energetic, a fost analizată și abandonată din rațiuni de cost. „Trebuie să se ducă totul în balanță.