Estate Partners, care deține clădirea de birouri Charles de Gaulle Plaza din București, este la un pas distanță de a anunța achiziția proiectului de birouri Floreasca Park din Capitală
dezvoltare imobiliară AFI Europe, care deține centrul comercial AFI Palace Cotroceni din București, a făcut primii pași în realizarea unui proiect de birouri pe Șoseaua Progresului din Capitală
Bucureștiul are cel mai mic stoc de spații de birouri din rândul marilor capitale din Europa Centrală și de Est, de doar 2,2 milioane de metri pătrați, la jumătate față de Varșovia,
Volumul lucrărilor de construcții a crescut în primele două luni din 2026 cu 7,3% față de perioada similară din 2025, evoluție susținută de avansul lucrărilor de reparații capitale
mari investitori din industria imobiliară locală, a finalizat lucrările la structura primei clădiri din proiectul de birouri Metroffice, dezvoltat în zona Dimitrie Pompeiu din Capitală
Cartierul de Justiție, proiectul imobiliar de pe terenul Esplanada din Capitală, din care ar urma să facă parte 23 de instituții, are un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) aprobat, potrivit
47 de hectare de pe strada Gheorghe Ionescu Sisești, în sectorul 1, a fost vândut către grupul suedez Vastint într-una din cele mai mari tranzacții de pe piața terenurilor din Capitală
Therme Nord București, compania care administrează complexul de welness și relaxare Therme de lângă Capitală, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 64,4 milioane de lei (14 mil.
Luna octombrie a readus o accelerare a creșterii medii a prețurilor apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală la peste 102.500 de euro, maximul ultimului deceniu și valoare