Francezii de la Decathlon și-au făcut un depozit în Ștefănești, Ilfov, de unde vor aproviziona 30 de magazine din trei țări
30 de magazine din trei țări europene – România, Bulgaria și Grecia.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
6504 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
30 de magazine din trei țări europene – România, Bulgaria și Grecia.
Holcim România, cel mai mare producător de materiale de construcții din România după cifra de afaceri, activ în fabricarea cimentului, și-a continuat activitatea în ultimele luni
Ștefănescu, general manager al producătorului de materiale de construcții Sika România.
activitatea în paralel și în cadrul biroului din România.
Francezul care conduce de aproape doi ani Holcim România spune că economia românească înregistrează rezultate bune, însă o provocare este lipsa de predictabilitate.
Valoarea totală a portofoliului CA Immo este de aproximativ 3,7 miliarde de euro, din care România reprezintă 8%, echivalentul a 280 de milioane de euro.
♦ Cei mai mari constructori din România își freacă mâinile așteptând debutul lucrărilor de execuție pentru metroul din Cluj-Napoca, pentru care banii din PNRR trebuie cheltuiți cât
Mai multe grafice și tabele din domeniul Retail&Agrobusiness Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Construct Materialul a a...
„În cursul acestui an, am semnat cu brandul Marriott un contract de franciză, urmând ca în viitorul apropiat să dezvoltăm primul hotel AC Marriott din România, care va cuprinde 161