România, locul 3 în regiune după valoarea tranzacțiilor imobiliare în primul semestru, dar la mare distanță de primele două clasate, Cehia și Polonia
România s-a poziționat pe locul trei, peste Ungaria (7%), Slovacia (5%) și Bulgaria (2%).
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
6504 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
România s-a poziționat pe locul trei, peste Ungaria (7%), Slovacia (5%) și Bulgaria (2%).
Rețeaua de francize imobiliare RE/MAX a ajuns la peste 40 de birouri și 320 agenți în România, după ce s-a extins cu 18 unități în acest an, având în plan creșterea numărului de birouri
Nu vor fi investiții în România în acest an“, mai spune Sorin Pană.
De asemenea, au fost anulate vizitele invitaților externi în sediile din România ale companiei.
Polonia a vândut anul trecut mobilier în România în valoare de 154,6 milioane de euro, polonezii acoperind un sfert din valoarea totală a importurilor de mobilă, în condițiile în care
Prețul locuințelor în România a crescut în primele trei luni ale anului cu 5,1% față de primul trimestru din 2016, potrivit unui studiu realizat de Eurostat.
„Transportul feroviar poate avea un impact crescut în România și în Europa.
încă de investitorii instituționali, adică de marile fonduri de investiții, care de cele mai multe ori achiziționează active fie în Europa de Vest sau în Europa Centrală și ocolesc România
„Achiziția AdePlast în România este un succes.
Bogdan Dobre este noul CEO al Holcim România de la 1 ianuarie 2021, el venind în locul lui Horia Adrian, care a condus operațiunile locale în ultimii trei ani.